Skip to content
Politică

Angela Merkel acuzată de „înaltă trădare”. Care este motivul

Angela Merkel acuzată de „înaltă trădare”. Care este motivul

Aproximativ 400 de plângeri pentru “înală trădare” au fost depuse împotriva cancelarului german Angela Merkel, anunță justiția germană.

Aproape 400 de cererei au fost depuse la Parchetul Federal din Karlsruhe, a declarat purtătorul de cuvânt al acestuia, Frauke Koehler. Acesta a refuzat să facă vreo precizare în legătură cu conținutul plângerilor.

Angela Merkel este asupru criticată pentru politica sa de deschidere a granițelor în fața imigranților care fug de sărăcie. Potrivit cotidianului de stânga Tageszeitung (TAZ), cererile ar veni din partea unor organizații de extremă dreaptă. Chiar și așa, se poate vorbi de înaltă trădare doar în condițiile în care autorul „acționează prin violență sau amenințând cu violență”, mai spune cotidianul.

Germania ar urma să primească în acest an peste 800.000 de solicitanți de azil, o provocare considerabilă pentru o țară în mod cert prosperă, dar care pare în căutare de soluții pentru găzduirea refugiaților.

Popularitatea Angelei Merkel a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani, în urma modalității de a gestiona criza refugiaților adoptată de aceasta. 33% dintre germani vor demisia cancelarului din cauza politicii sale de deschidere față de imigranți, potrivit unui sondaj german citat de b1.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *