Agenţia Naţională de Integritate (ANI) cere capul unui vicelider de grup al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) din Camera Deputaţilor.
Într-un comunicat trimis, luni, PSnews.ro, ANI anunţă că a solicitat Camerei Deputaților aplicarea sancțiunii disciplinare de revocare din funcție a deputatului ALDE Ioan Moldovan, precum şi constatarea interdicției exercitãrii unei funcții sau demnitãți publice pe o perioadã de trei ani, după o sentinţă judecătorească definitivă privind incompatibilitatea acestuia.
“Astfel, în temeiul prevederilor art. 25, alin. (2), respectiv ale art. 26, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 176/2010, Agenţia a comunicat Camerei Deputaţilor raportul de evaluare a stării de incompatibilitate în cazul deputatului IOAN MOLDOVAN, rămas definitiv şi irevocabil prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr 895/23.03.2016.
La data de 23 martie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul lui IOAN MOLDOVAN împotriva sentinţei nr. 300/2014 a Curţii de Apel Cluj, cu consecinţa menţinerii ca legal şi temeinic a raportului de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate cu privire la starea de incompatibilitate a acestuia.
Agenţia Naţională de Integritate a constatat la 12 martie 2014 faptul că IOAN MOLDOVAN a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât, începând cu data de 20 decembrie 2012, deţine simultan cu funcţia de deputat şi calitatea de administrator la S.C. ELIAN RESTAURANT S.R.L., încălcând, astfel, prevederile art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003”, se mai arată în comunicat.
Raportul de evaluare prin care Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate a deputatului Ioan Moldovan se regăseşte pe pagina de Internet a instituţiei, la secţiunea „Rapoarte de evaluare rămase definitive”.
