Mai mulţi primari şi viceprimari au fost găsiţi incompatibili de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI).
Într-un comunicat trimis, vineri, PSnews.ro, instituţia anunţă că a constatat starea de incompatibilitate în cazul a trei primari și un viceprimar, precum și existența conflictului de interese de naturã administrativã, în cazul unui viceprimar, astfel:
|
1.
|
DOROBANȚU DOREL
|
Primar al orașului Fundulea, jud. Cãlãrași
|
INCOMPATIBILITATE S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 septembrie 2012 – 29 octombrie 2013, întrucât, a deținut simultan cu funcția de primar și funcția de membru în cadrul Consiliului de Administrație al Liceului Tehnologic Fundulea, încãlcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003. |
|
2.
|
ROMULUS MARIUS DAMIAN
|
Primar al comunei Teregova, jud. Caraș-Severin
|
INCOMPATIBILITATE Se aflã în stare de incompatibilitate începând cu data de 21 iunie 2012, întrucât, deține simultan cu funcția de primar și funcția de membru în cadrul Consiliului de Administrație al REGIEI PUBLICE LOCALA – OCOLUL SILVIC CERBU R.A, încãlcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003. |
|
3.
|
SEVASTIAN AURELIAN
|
Primar al comunei Maliuc, jud. Tulcea
|
INCOMPATIBILITATE S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 08 octombrie 2012 – 04 februarie 2014, întrucât, a deținut simultan cu funcția de primar și funcția de membru în cadrul Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale Maliuc, județul Tulcea, încãlcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 precum și dispozițiile art. 91, alin. (3), teza 1 din același act normativ. |
|
4.
|
HAITÃU VIRGIL VALER
|
Viceprimar al comunei Sãlașu de Sus, jud. Hunedoara
|
Se aflã în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 iunie 2012, întrucât, deține simultan cu funcția de viceprimar și calitatea de reprezentant în cadrul Întreprinderii Familiale HAITAU VIRGIL VALER „GRINGO”, încãlcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003 |
|
5.
|
ȘUTA VALER
|
Viceprimar al comunei Pãulești, jud. Satu Mare
|
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV În exercitarea atribuțiilor de serviciu, deși avea un interes personal patrimonial în problema supusã dezbaterilor consiliului local, a luat parte la deliberarea ºi adoptarea a 20 de hotãrâri ale Consiliului Local Pãulești, în baza cãrora, din bugetul local a fost alocatã suma totalã de 100.000 lei cãtre Asociația Sportivã „F.C. Unirea Pãulești” (asociație în cadrul cãreia deține calitatea de membru fondator), încãlcând, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum și dispozițiile art. 75 și 77, alin. (1) și (2) din Legea nr. 393/2004. |
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiazã – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le considerã necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. HAITÃU VIRGIL VALER nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apãrare.
Persoanele menționate au încãlcat urmãtoarele prevederi legale:
· art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003, potrivit cãruia „Funcția de primar și viceprimar, este incompatibilã cu […] calitatea de comerciant persoanã fizicã”.
· art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003, potrivit cãruia „Alesul local poate renunța la funcția deținutã înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate, în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în aceastã funcție”;
· art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, potrivit cãruia „Nu pot lua parte la deliberarea și la adoptarea hotãrârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude pânã la gradul al patrulea inclusiv, are un interes personal în problema supusã dezbaterilor consiliului local”;
· art. 75 din Legea nr. 393/2004, potrivit cãruia „Aleșii locali au un interes personal într-o anumitã problemã, dacã au posibilitatea sã anticipeze cã o decizie a autoritãții publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine […]”;
· art. 77, alin. (1) și (2) din Legea nr. 393/2004, potrivit cãruia „Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotãrâri dacã au un interes personal în problema supusã dezbaterii. În situația prevãzutã la alin. (1), consilierii locali și consilierii județeni sunt obligați sã anunțe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivã”;
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încãlcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinarã și se sancționeazã potrivit reglementãrii aplicabile demnitãții, funcției sau activitãții respective […]”.
„Persoana […] fațã de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decãzutã din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publicã […] pe o perioadã de 3 ani de la data eliberãrii, destituirii din funcția ori demnitatea publicã respectivã sau a încetãrii de drept a mandatului. Dacã persoana a ocupat o funcție eligibilã, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadã de 3 ani de la încetarea mandatului”.
