Skip to content
Politică

Anticipatele, spaima PSD. Liberalii au șansa unică de a-și asuma răspunderea în Parlament

Inquam Photos / George Calin

După umilința înregistrată la alegerile prezidențiale, acolo unde au “reușit” performanța de a obține cel mai slab scor din ultimii 30 de ani, a devenit indubitabil faptul că acum spaima cea mai mare a PSD sunt alegerile anticipate.

Social-democrații se află într-o degringoladă cum n-au mai fost niciodată, iar obișnuita „noapte a cuţitelor lungi” de după alegerile prezidenţiale n-a adus la orizont prea mari speranţe. Numirea interimară a lui Marcel Ciolacu, până la un viitor Congres e semn clar că partidul se află pe butuci, iar alegerile anticipate ar reprezenta lovitura fatală.

Guvernarea PSD a lăsat în urmă câteva disfuncționalități grave pentru fragila democrație românească: în economie – Ordonanţa 114, în materie electorală – alegerea primarilor într-un singur tur, în justiţie – Secţia Specială criticată vehement de toți partenerii europeni ai României. Totuși, nici sarcina PNL nu este una deloc simplă, de vreme ce apelul la ordonanţe de urgenţă este riscant politic şi aproape imposibil în ceea ce priveşte justiţia. Referendumul convocat de preşedinte întoarce acum împotriva guvernului liberal şi îl leagă de mâini. O soluție mai plauzibilă ar fi includerea acestor probleme într-un unic pachet legislativ pentru care Guvernul să-şi asume răspunderea în faţa Parlamentului.

Cum se poate ajunge la anticipate

Dacă PNL și-ar asuma răspunderea pe un pachet legislativ, iar PSD nu ar fi mulțumit, atunci social-democrații ar avea posibilitatea să depună o moţiune de cenzură. Dacă reuşesc să strângă o majoritate care să o şi aprobe, Guvernul este demis. Persoana desemnată de preşedinte pentru formarea Guvernului, probabil tot un liberal, poate atunci să se prezinte în faţa Parlamentului cu un program de guvernare care să aibă drept prioritate acelaşi pachet legislativ.

Dacă PSD reuşeşte să respingă guvernul, urmează o nouă desemnare. În cazul în care şi al doilea premier desemnat propune drept prioritate acelaşi pachet legislativ, social-democrații au la îndemână una din două opţiuni, ambele proaste pentru ei: ori acceptă Guvernul cu tot cu pachetul legislativ, ori acceptă alegeri anticipate.

Alegerile anticipate sunt contraproductive pentru PSD

Degringolada prin care trece zilele acestea Partidul Social-Democrat este una nemaivăzută. După ce au marcat 3 eșecuri consecutive – alegerile europarlamentare, pierderea guvernării și dezastrul de la prezidențiale – pentru PSD eventuale alegeri anticipate ar fi sinonime cu scăderea numărului de parlamentari, de vreme ce este puțin probabil ca social-democrații să mai obțină scorul din 2016. De cealaltă parte, anticipatele îi avantajează pe liberali care se află pe un trend ascendent.

Așadar, liberalii au destul de multă libertate în acest moment în Parlament pentru asumarea răspunderii pe un pachet legislativ care să corecteze marile deficiențe lăsate în urmă de PSD. Fereastra de oportunitate a liberalilor se va închide însă treptat pe măsură ce ne vom apropia de alegerile locale și parlamentare, de vreme ce atunci se vor trasa cel mai probabil noi alianțe politice care le-ar putea fi potrivnice celor din PNL. În ultimii 30 de ani, PSD nu a stat prea mult în Opoziție și este de așteptat ca aceștia să încerce tot soiul de variante pentru a ieși din această situație. Momentan, partidul se află în degringoladă severă. Fără o conducere de fier, PSD pare că nu poate funcționa, iar liberalii ar putea profita de această situație fără precedent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *