Skip to content
Politică

Apropiat al lui Băsescu, despre audierea de azi de la Parchetul General

Fostul Președinte Traian Băsescu este audiat miercuri la Parchetul General în dosarul în care senatorul social democrat Gabriela Firea îl acuză de șantaj și amenințare.

În acest context, fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu, întrebat la RFI dacă personal crede că fostul președinte are motive de îngrijorare, Lăzăroiu a precizat că nu crede acest lucru, pentru că aceea a fost o declarație pe care Gabriela Firea a interpretat-o drept șantaj.

„Nu cred, eu nu cred că are nici un motiv, nici măcar în povestea asta cu Gabriela Firea, pentru că aia a fost o declaraţie, a fost interpretată de doamna Firea ca şantaj, asta-i altceva. Contează de foarte multe ori ce spun anchetatorii până la urmă”, a precizat Sebastian Lăzăroiu.

Întrebat de sursa citată anterior dacă anticipează că vor apărea şi alte dosare pe numele lui Traian Băsescu, fostul consilier prezidenţial a răspuns: „Nu ştiu, nu cred. Sigur, plângeri sunt. Toţi oamenii care sunt în funcţii… şi eu cât am fost trei luni în funcţia de ministru, au fost tot felul de plângeri la Parchet. Sunt mulţi oameni care sunt nemulţumiţi şi fac plângeri”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *