Skip to content
Politică

Apropiat al lui Hrebenciuc, implicat într-un dosar de terorism și trafic de arme

Un apropiat al lui Viorel Hrebenciuc este implicat în dosarul de terorism și trafic de arme.

Fost consilier municipal la Bacău și director al Agenției pentru rezervele statului, Cristian Vintilă, a fost asociat într-o firmă a lui Viorel Hrebenciuc.

Trei traficanți internaționali de arme, care urmau să vândă armament de infanterie către gherilele columbiene FARC, au fost arestaţi, miercuri. Cei trei traficanți sunt, conform datelor furnizate de oficiali americani, Cristian Vintilă (44 ani), Virgil Flaviu Georgescu (42 de ani) și Massimo Romagnoli (43 de ani), scrie bacau.net.

Cristian Vintilă, fost protejat al ex-deputatului Viorel Hrebenciuc, aflat acum sub arest preventiv, era la un moment dat pe punctul de a ocupa funcția de prefect al Bacăului. Totodată, acesta a ocupat funcția de director general la Administrația Națională a Rezervelor Statului.

Potrivit unui comunicat dat publicității de Departamentul de Justiție al SUA, Vintilă devenise traficant de armament din mai 2014, având cartierul general în București. Între mai și octombrie 2014, Vintilă, Georgescu și Romagnoli au pus la cale un plan vizând vânzarea de armament de infanterie (mitraliere, lansatoare de rachete etc) către gherilele columbiene FARC, cunoscând că armele vor fi utilizate împotriva Statelor Unite ale Americii, la doborârea unor avioane americane sau uciderea de militari ai SUA, informează RomâniaTV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *