Un accident în care au fost implicate două microbuze de călători a avut loc, duminică noaptea, pe autostrada Nădlac – Arad, în urma căruia 11 persoane rănite, printre care şi un bebeluş de doar 4 luni au avut nevoie de îngrijiri medicale. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre şoferi nu a consumat alcool, iar ancheta poliţiştilor continuă în acest caz.
Impactul s-a produs pe autostrada A1, la Km 560, sensul de mers Nădlac-Arad, la aproximativ 5 km de ieşirea spre oraşul Pecica.
Şoferul microbuzului accidentat este un bărbat de 49 de ani, din judeţul Braşov, iar cel care a condus al doilea microbuz este un bărbat de 28 de ani, din Arad. În continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor, până la această oră nu s-au găsit toate actele de identitate. Majoritatea persoanelor sunt din judeţele Mureş, Harghita, Bistriţa-Năsăud. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre şoferi nu a consumat alcool.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă, scrie adevarul.ro.
