Skip to content
Arad Știri locale

Arad: 38 de migranţi din Afganistan şi Pakistan, descoperiţi în 6 camioane

Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit 38 de migranţi din Afganistan şi Pakistan, în ultimele 24 de ore, ascunşi în şase camioane, străinii încercând în acest fel să iasă ilegal din ţară.

Poliţia de Frontieră Arad a anunţat că în Punctul de Trecere Frontierei (PTF) Nădlac II au fost descoperiţi, în patru camioane conduse de trei turci şi un român, 20 de migranţi din Afganistan, cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, şi şase migranţi din Pakistan, cu vârste cuprinse între 21 şi 28 de ani.

De asemenea, în PTF Vărşand, autorităţile au descoperit în două camioane, conduse de un român şi un cetăţean maghiar, 11 migranţi din Afganistan, cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, şi un pakistanez de 20 de ani, toţi fiind solicitanţi de azil în România.

Cei 38 de migranţi ar putea fi cercetaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferii, pentru trafic de migranţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *