Skip to content
Politică

”Așa a zis bunica”, filmulețul viral pe internet care îndeamnă tinerii la vot

europafm.ro

Pe data de 26 mai vor avea loc alegerile europarlamentare, astfel, românii sunt chemați la vot pentru a trimite la Bruxelles cel mai bun reprezentant.  Un clip viral, realizat de vloggerul Mircea Bravo  rezumă în mai puțin de două minute motivele pentru care tinerii nu ar trebui să ignore alegerile și să se prezinte la vot, informează EuropaFM.ro

Pentru a aduce la cunoștință problema lipsei prezenței la vot, în video Mircea Bravo pornește de la o alegere simplă pe care acesta trebuie să o facă în privința vacanței și pentru care are nevoie de ajutorul bunicii. În clipul denumit ”Așa a zis bunica”, Mircea Bravo interpretează un tânăr care îi solicită bunicii sale, o femeie cu puternic accent ardelenesc, bani ca să își ducă prietena la Paris. Când bunica află ca nepotul vrea să lipseasca din țară tocmai în ziua în care au loc alegerile europarlamentare, ea se revoltă și îi spune cum ”noi n-am avut de ales”.

AȘA A ZIS BUNICA!

AȘA A ZIS BUNICA!

Publicată de Mircea Bravo pe Marţi, 30 aprilie 2019

Potrivit ultimelor date din BAROMETRU EUROPA FM, dacă ar avea loc alegeri europarlamentare în această duminicăPNL depăşeşte PSD în intenţiile de vot – cu aproape 4 procente, adunând mai mult de un sfert din opţiunile electoratului care anunţă că se prezintă la vot în luna aprilie: 25,6% pentru PNL.

PSD are 21,7%, iar pe locul al treilea se clasează Alianţa 2020, formată din USR şi PLUS, formaţiunea lui Dacian Cioloş, cu 16,4% – într-o scădere cu mai mult de un procent faţă de luna martie.

Cresc însă, în preferinţele alegătorilor Pro-România – formaţiunea condusă de Victor Ponta: 11,7%, UDMR si PMP: 5,6%.

În timp ce partidul lui Călin Popescu Tăriceanu, ALDE, mai pierde jumătate de procent faţă de luna trecută şi ajunge la 12,2%.

Tot pe  26 mai este convocat și un referendum pe tema justiției. Întrebările au fost anunțate în urmă cu doar câteva zile și veți putea răspunde la ele cu DA sau NU:

1. Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi a graţierii pentru infracţiuni de corupţie?

2. Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *