UPDATE
Poliţia cehă a anunţat marţi că un bărbat s-a împuşcat în cap în interiorul unui automobil căutat în cadrul operaţiunii lansate după atacul comis la un spital din Ostrava (nord-estul Cehiei), soldat cu şase morţi, transmite Reuters.
”Poliţia a găsit maşina, s-a auzit o împuşcătură din locul respectiv. Stabilim identitatea bărbatului care s-a împuşcat în cap înaintea acţiunii poliţiei”, a scris pe Twitter poliţia cehă.
Poliţia era în căutarea unui automobil Renault Laguna de culoare argintie.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Un bărbat a împușcat mortal, marți, șase oameni în sala de așteptare a unui spital din orașul Ostrava din nord-estul Cehiei, transmite Reuters.
Nu se știe deocamdată care a fost motivul atacului.
Incidentul a avut loc la Spitalul Universitar Ostrava puțin după ora 08.00 (ora României), a spus ministrul de interne Jan Hamacek.
Premierul Andrej Babis a declarat, la televiziunea cehă, că focurile de armă au fost trase de la mică distanță în sala de așteptare a unității medicale, informează hotnews.ro.
Acesta este cel mai grav incident cu arme de foc de după 2015, când un bărbat a împușcat mortal opt oameni într-un restaurant din Uhersky Brod.
