Atacurile teroriste de la Bruxelles. Radu Carp, secretar executiv al Partidului Naţional Liberal (PNL), dezvăluie cum ar fi putut fi evitată tragedia din Belgia.
Într-o declaraţie oferită, marţi, pentru PSnews.ro, Radu Carp a evidențiat legătura dintre autorii atentatului de astăzi şi arestarea lui Salah Abdeslam, creierul atacurilor teroriste din noiembrie de la Paris.
„Este extrem de regretabil că au fost pierderi de vieți omenești. Este un mod de acțiune care seamănă aproape până la identitate cu atentatele de la Paris – respectiv: mai multe puncte nodale ale orașului care sunt atacate în același timp. Mai mult ca sigur, există o legătură între arestarea lui Salah Abdeslam și autorii atentatului – asta se va găsi în următoarele zile. Este, în același timp, un eșec al colaborării, parțial, între serviciile de informații din Franța și Belgia. Abia acum s-au luat măsuri sporite de trecere a frontierei între Franța și Belgia, pentru a-i identifica pe autorii atentatului. Probabil că, dacă aceste măsuri ar fi fost luate după arestarea lui Salah Abdeslam, nu am fi avut acest deznodământ tragic sau, cel mai probabil, nu am fi avut aceste atentate de o asemenea amploare”, ne-a spus profesorul Carp.
În acelaşi timp, liderul PNL a evidenţiat semnificaţia Bruxelles-ului, în calitatea lui de ţintă a teroriştilor, precum şi de factor favorizant pentru atentate.
„S-a atacat un element simbolic. Bruxelles este capitala Europei, iar cei din Statul Islamic cunosc acest lucru, deși în propaganda lor ținta predilectă este Roma, din punct de vedere spiritual. Ei știu foarte bine că, din punct de vedere politic, capitala este Bruxelles și, din păcate, prezența unor celule islamice în capitala Europei a favorizat producerea acestor atentate. Cred că, pe viitor, ar trebui să existe nu numai o politică de prevenire a acestor atentate, dar ar trebui mult mai serios să se gândească felul în care pot coexista mai multe comunități în interiorul aceluiași oraș, pentru că Bruxelles-ul are mari probleme de integrare a diferitelor comunități, probleme care au fost generate de administrații succesive. Nu au venit de la sine aceste probleme”, a încheiat Radu Carp.

Ce destept e dl. Carp! Ce fericire pentru noi, teveristii, ca sinecuristul asta e iar in CA. M-am saturat de acest politruc.