O persoană a murit, iar alte 12 au fost rănite, dintre care trei se află în stare gravă, în urma unei explozii produse duminică seară în apropierea unui bar din Ansbach, o localitate situată în apropiere de oraşul Nurnberg, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei locale, potrivit Romania TV.
Explozia a fost provocată de un dispozitiv exploziv improvizat, iar persoana decedată este chiar atacatorul. Bărbatul care s-a detonat este un sirian în vârstă de 27 de ani, căruia i-a fost refuzată cererea de azil, a anunţat, luni dimineaţă, ministrul bavarez de Interne Joachim Hermann.
Autoritatile bavareze au confirmat ca tanarul sirian, in varsta de 27 de ani, avea probleme psihice si a fost internat anterior intr-o clinica pentru boli mentale, dupa ce a incercat in doua randuri sa se sinucida, scrie AFP.
„Din pacate aceste este un nou atac teribil care va creste anxietatea oamenilor”, a declarat ministrul bavarez de Interne, Joachim Hermann. Acesta a precizat ca anchetatorii nu au exlus insa posibilitatea unui atac islamist.
Atentatul din restaurant, de duminica seara, este al treilea incident grav petrecut in Germania in decurs de doar trei zile.
Vineri seara, David Ali Sonboly, un tanar iraniano-german in varsta de 18 ani, a deschis focul intr-un centru comercial din centrul orasului Munchen, ucigand 9 oameni si ranind alti 35. El s-a sinucis imediat dupa atac.
Duminica, un refugiat sirian in varsta de 21 de ani a omorat o femeie cu o maceta si a ranit alte doua persoane, in orasul Reutlingen din sudul Germaniei, inainte de a fi imobilizat si arestat.
CITIȚI ȘI: Atac cu maceta în Germania. Un refugiat sirian a ucis o persoană
