Atenție, contribuabili! Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) vă va întoarce din drum dacă faceți asta.
De la 1 ianuarie 2017, ANAF nu va mai primi declaraţii pe hârtie care pot fi depuse online. Măsura a fost luată într-un proces mai amplu de modernizare a Fiscului, în contextul schimbărilor tehnologice din prezent.
Anunțul a fost făcut, vineri, de către preşedintele ANAF, Dragoş Doroş, la un congres cu tema „Profesia contabilă în era digitală. Provocări şi oportunităţi”, organizat de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), scrie News.ro.
Totuși, oficialul nu a precizat ce se va întâmpla cu cei care nu au sau nu știu să utilizeze un calculator.
Declaraţiile lui Doroş vin în contextul în care Fiscul a fost deseori criticat de antreprenori şi manageri pentru modul greoi în care îşi desfăşoară activitatea şi pentru deciziile de impunere greşite.
