După alegerile din decembrie 2020, Ludovic Orban a făcut un pas în spate, renunțând la mandatul de premier, dar menținându-și șefia PNL. Mai mult, acest pas în spate a fost mai degrabă un pas în lateral, de vreme ce Orban s-a poziționat strategic la șefia Camerei Deputaților de unde reușește să exercite o influență semnificativă asupra Parlamentului. Ambițiile lui Orban pe termen lung sunt clare. Fostul premier își dorește fotoliul de la Cotroceni iar câștigarea competiției interne din PNL reprezintă doar primul pas. După ce l-a propulsat pe Florin Cîțu în numeroase funcții, Orban se trezește acum într-o competiție cu acesta.
Ludovic Orban are însă câteva atuuri importante. Recenta sa poziționare ideologică cu privire la teme precum biserica și familia a avut ca scop ralierea aripii conservatoare în jurul său. Orban le promite acestora că vor avea un loc important în partid dacă el va câștiga alegerile din toamnă din PNL. Mai mult, poziționându-se clar în acest sens, spre deosebire de Florin Cîțu care a ezitat să își asume o poziție tranșantă, Orban se poziționează și ca un important competitor pentru fotoliul de la Cotroceni, mizând pe sensibilitățile tot mai naționalist-conservatoare ale publicului român. Lucrul acesta ar putea conta pentru votul final al aripii conservatoare care ar putea merge acum pe mâna lui Orban.
Totodată, Orban are numeroase relații în interiorul Parlamentului. În calitate de șef al Camerei Deputaților, Orban are în continuare o mare influență în interiorul legislativului. Abil negociator, Orban va profita de toate relațiile informale pe care le deține. Să nu uităm că aproape de unul singur, Ludovic Orban a negociat în 2019 formarea unei majorități care să ducă la căderea cabinetului Dăncilă. Cum, necum, Orban a scos această majoritate la mal. Mai apoi, tot de unul singur Orban a negociat actualul acord între USRPLUS, PNL și UDRM. El este în bună măsură arhitectul actualului cabinet, chiar dacă nu se află în fruntea lui. Așadar, abilitățile de negociator și relațiile informale din Parlament îi vor fi de folos în bătălia cu Florin Cîțu.
Dar în bătălia pentru șefia PNL nu contează doar relațiile informale și abilitatea de a negocia, ci mai ale sprijinul rețelelor din teritoriu. Or din acest punct de vedere Orban stă bine având sprijinul unor filiale importante precum PNL Alba, PNL Hunedoara, PNL Harghita, PNL Covasna sau PNL Brașov. Actualul președinte al PNL ar putea primi sprijin și din zona de Sud-Est a țării, acolo unde PNL Galați, PNL Brăila, PNL Tulcea și PNL Vrancea sunt în barca actualului președinte. Acestea sunt doar câteva dintre filialele care îl sprijină pe actualul lideri al PNL, însă așa cum declara și Ludovic Orban, există și numeroși alți susținători taciți ai acestuia care ar putea să pună voturile în balanță la congresul PNL.
În concluzie, actualul președinte este bine conectat în legislativ, are o capacitate foarte bună de negociere, o poziționare ideologică care îl face apropiat de aripa conservatoare din PNL și susținerea mai multor filiale din teritoriu. Toate acestea reprezintă atuuri importante în confruntarea sa cu Florin Cîțu pentru șefia PNL.
