Premierul a anunţat luni că OUG privind legile justiţiei va fi discutată de Executiv, pentru o armonizare a prevederilor legilor, astfel încât să răspundă cât mai bine situaţiilor întâlnite în practică. Conform spuselor procurorului general al României, Augustin Lazăr, această ordonanță ar putea afecta dosarul Revoluției şi pe cel al violențelor din 10 august.
„Din păcate, proiectele de acte normative care sunt făcute în grabă sunt de natură să afecteze dosarele care sunt în curs. De exemplu, marile dosare care sunt pe rolul Ministerului Public și sunt foarte bine cunoscute acestea. Spre exemplu, cele pe rolul parchetelor militare – au fost concentrate resursele umane prin delegare, aduse de la mai multe parchete pentru a rezolva dosare mari și complexe. Ei bine, în aceste situații vor înceta delegările pe funcțiile respective, iar colectivele care lucrează în acest moment vor fi desființate. Va fi foarte greu de imaginat cum vor putea fi soluționate aceste dosare, despre care toată lumea susține că se dorește să fie finalizate, pentru ca România să nu mai plătească sume mari de bani în urma condamnărilor CEDO. (Reporter Digi24: Vă referiți la dosarul Revoluției, la 10 august?) La toate dosarele care sunt pe rol”, a declarat Augustin Lazăr, informează Digi24.ro.
Conform infomațiilor deținute de Digi24, este vorba despre aproximativ jumătate din colectivul de procurori care lucrează în cele două dosare și care nu ar mai putea participa la anchete făcute de secția militară a Parchetului General odată cu OUG-ul pe Legile Justiției.
Într-o situație similară sunt și PICCJ, DNA și DIICOT. Acestea ar putea pierde procurori care în prezent lucrează în diverse dosare.
În această dimineată, premierul României a anunțat că „ceea ce adoptăm astăzi este o armonizare a prevederilor legilor, astfel încât să răspundă cât mai bine situaţiilor întâlnite în practică pentru buna desfăşurare a actului de justiţie. Justiţia din România trebuie să fie garanţia respectării şi apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale românilor, iar abuzurile şi imixtiunile în înfăptuirea actului de justiţie nu sunt şi nu vor fi tolerate”.
