Skip to content
Bacău Știri locale

Avalanșă de internări la Maternitatea Bacău. Șef de secție: „Colegii mei vor să demonstreze că e nevoie de toate paturile”

zdbc.ro

Răsturnare de situație la Maternitatea Bacău. Semn că între „halatele albe” încă mai există resentimente, unii dintre medicii „incriminați” că nu fac suficiente internări au început să interneze aproape toate cazurile care se prezintă în urgențe.

Așa s-a ajuns la situația ca pe secția de Ginecologie să fie în aceste zile chiar câte două paciente în pat, iar pe rețelele de socializare au apărut fotografii din Maternitate, conform zdbc.ro.

„Unii dintre colegii mei s-au ambiționat și vor să demonstreze că se fac internări și este nevoie de paturi. Așa că se internează absolut orice, chiar și pentru o durere de burtă. A fost într-adevăr aglomerație pe Ginecologie, dar deja am găsit soluții și pacientele au fost transferate pe alte saloane ca să nu mai stea două în pat”, a declarat medicul șef de secție, dr. Raluca Grigoriu. Aceasta atrage atenția că, în ciuda eforturilor depuse dintr-odată de colegi, gradul de ocupare, per total, este tot aproape de jumătate. „Sunt acum 73-80 de paturi ocupate, din 143 în total”, a mai spus dr.Grigoriu, pentru Ziarul de Bacău.

Acum două săptămâni, a izbucnit un scandal pornit de la o propunere de eficientizare a activității din Maternitatea Bacău care includea transferul unor paturi pe alte secții și renunțarea la unele cadre medicale.

Imediat după apariția acestor discuții, s-a aflat și despre propunerile din masterplanul pe sănătate, care vizează reduceri de paturi și chiar închiderea sau transformarea unor spitale în unități sociale, din județul Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *