Skip to content
Sport

Averea lui Nicolae Guță va fi verificată de ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a decis să ia primele măsuri împotriva maneliștilor care nu-și declară veniturile către statul român, evitând, astfel, să achite taxele și impozitul.

ANAF a decis că averile cântărețului de manele Nicolae Guță și ale managerului Dan Bursuc vor fi verificate, transmite b1.ro.

Acţiunea face parte dintr-un proces mai amplu de verificare a averilor maneliştilor întreprinsă de noua divizie din cadrul ANAF – Persoane Fizice cu Risc Fiscal. Dacă se vor constata neregului, se poate ajunge la dosar penal.

În urma controalelor, cei de la fisc vor compara rezultatele cu declaraţiile oficiale de avere, iar în cazul în care se vor găsi diferenţe, atunci se va aplica un impozit de 16%, şi chiar se poate ajunge la dosar penal.

În cadrul programului sunt vizate persoanele fizice cu avere afişată semnificativă  – imobile, autoturisme de lux, alte bunuri de mare valoare, creanţe din creditări acordate companiilor şi/sau persoanelor fizice, depuneri semnificative în conturi bancare din România sau din străinătate, cheltuieli personale ridicate – nejustificată de veniturile declarate, se arată într-un comunicat al ANAF.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *