Skip to content
Meteo

Avertizările de vijelii, prelungite până marţi. Cod galben sau portocaliu pentru majoritatea regiunilor

twitter

ANM a prelungit, luni, avertizările de vreme rea şi vijelii până marţi, cea mai mare parte a ţării fiind sub cod galben sau cod portocaliu.

Astfel, până marţi, la ora 10.00, este cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării.

”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp”, se arată în prognoza ANM.

De asemenea, de luni, de la ora 13.00, până marţi la ora 3.00, va fi în vigoare un cod portocaliu de ploi torenţiale. În după-amiaza zilei de luni (15 iunie) şi în prima parte a nopţii de luni spre marţi (15/16 iunie), în Oltenia, Banat, Crişana şi local în Transilvania şi Muntenia vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50…80 l/mp. Vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de peste 70…80 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină.

Sunt vizate judeţele Alba, Argeş, Arad, Bucureşti, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *