Skip to content
Politică

Avocatul Cristian Ene, după audierile DNA. Ce l-ar putea salva pe Vanghelie

Cristian Ene, unul dintre avocații lui Marian Vanghelie, a declarat, vineri, că au fost reaudiați la DNA suspecții care se află acum în calitatea de inculpați în acest dosar, dar că primarul Sectorului 5 nu s-a aflat printre cei care au dat declarații., potrivit b1.ro.

”Au fost audiate mai multe persoane, inclusiv reaudiați suspecții care au actualmente și calitatea de inculpați. Domnul Vanghelie nu a fost audiat astăzi (vineri -n.r.), au fost audiate doar persoanele care au avut calitatea de suspecți și acum au calitatea de inculpați. De asemenea, persoanele care au avut starea de reținere”, a precizat apărătorul lui Vanghelie.

Totodată, Cristian Ene a spus că din declarațiile date vineri la DNA, există elemente care pot fi folosite în favoarea clientului său.

”Așteptăm să se trimită referatul cu propunerea de arestare, să putem lua și noi cunoștință de întreg dosarul, pentru a formula apărarea în raport de acuzațiile aduse de DNA. Din declarațiile luate până în acest moment, am observat și vom folosi în instanță anumite depoziții care sunt și în favoarea domnului Vanghelie, sunt argumente care îi sunt și favorabile”, a declarat avocatul.

”Urmează să aprecieze judecătorul de drepturi și libertăți dacă se va impune o măsură preventivă, iar în situația în care va constata că ar exista anumite date, indicii sau probe care să determine luarea unei măsuri preventive, trebuie să gradualizeze această măsură în raport cu pobele administrate până în acest moment. Din acest moment, conform declarațiilor domnului Vanghelie, dânsul se consideră nevinovat. Urmează să facem și apărarea în consecință”, a mai spus Cristian Ene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *