Skip to content
Politică

Avocatul lui Băsescu dezvăluie care este strategia fostului șef de stat

Claudiu Dinu, avocatul fostului președinte Traian Băsescu, a declarat, vineri, că fostul președinte nu se teme de justiție și a arătat că în declarația dată procurorilor acesta și-a reafirmat poziția că este nevinovat în dosarul în care este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare în legătură cu afirmațiile sale la adresa senatoarei PSD Gabriela Firea.

„A făcut o declarație, s-a apărat și și-a reafirmat poziția că este nevinovat cu privire la fapta pentru care este acuzat în cazul de față amenințarea. (…) Nu se teme (n.r. — de dosar), nu se teme de justiție, v-a spus-o și dânsul în nenumărate ocazii. Va veni, după cum observați, de câte ori va fi convocat (…) Sunt acte de procedură, dosarul urmează procedura legală”, a afirmat apărătorul lui Băsescu.

Claudiu Dinu a menționat că Parchetul va decide ce urmează în continuare.

„Este o decizie (n.r. trimiterea în judecată) care va aparține procurorului de caz, care va decide ce are de făcut în continuare raportat la materialul probator de până în acest moment. Poate mai administrează probe, poate să dea soluție într-un sens sau celălalt, asta nu pot să vă spun. (…) Vom depune toate probele care, în opinia noastră, justifică faptul că dl. președinte este vinovat de infracțiunea pentru care este acuzat de Parchet în acest dosar”, a spus acesta, potrivit agerpres.ro.

Traian Băsescu s-a prezentat vineri din nou la Parchetul General, în dosarul în care este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare în legătură cu afirmațiile sale la adresa senatoarei PSD Gabriela Firea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *