Skip to content
Bacău Știri locale

Bacău: Familia fiecărui nou-născut primeşte 1.000 de lei. Ce condiţii trebuie să îndeplinească beneficiarii

Facebook

Sumele vor fi acordate de la bugetul local, prin intermediul Direcţiei de Asistenţă Socială Bacău. Beneficiarii sunt părinţii copilului nou-născut, cu domiciliul sau reşedinţa pe raza administrativ-teritorială a reşedinţei de judeţ, iar naşterea trebuie să fie înregistrată într-o maternitate din cadrul unităţilor sanitare cu paturi de la nivelul oraşului.

Potrivit adevarul.ro, Consiliul local al municipiului Bacău a aprobat luni, 31 ianuarie, un proiectul iniţiat de mai mulţi aleşi locali, prin care familia fiecărui nou-născut în municipiul Bacău va primi câte 1.000 de lei.

Pentru acordarea stimulentului sunt necesare următoarele acte:

– Actele de identitate ale unuia dintre părinţi (original şi copie);

– Certificat de naştere a copilului (original şi copie);

– Cerere tipizată;

– Biletul de ieşire din spital/certificat medical constatator al naşterii emis de către

unitatea sanitară;

– Extras de cont pentru efectuarea viramentului bancar, după caz;

– Adeverinţă de la locul de muncă care să ateste continuitatea celor 6 luni de activitate în câmpul muncii obligatorii (original).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *