Unul dintre cele mai importante nume de la vârful PSD, Niculae Bădălău amenință că îi va face o plângere fostului deputat liberal Marin Anton, după ce acesta l-a acuzat că l-a bătut la o nuntă.
Astfel, potrivit B1 TV. prim-vicepreşedintele PSD susține că a fost doar o ceartă şi că nici măcar nu l-a atins pe Anton.
”Vreau să vă spun că există şi denunţul calomnios, pe care cu siguranţă îl voi face. Nu l-am atins, asta e foarte clar. Detest violenţa şi consider că, pur şi simplu, este o provocare mizerabilă. Am trecut pe lângă el, mi-a adresat câteva cuvinte urâte la care i-am răspuns (…) Haideţi să aşteptăm certificatul medico-legal şi să urmărim, pentru că, a doua zi, eu l-am văzut pe un post de televiziune şi dânsul nu avea nimic, era chiar foarte vesel”, a declarat Niculae Bădălău.
Însă declarația dată de liderul PSD evidențiază faptul că acesta nu are proprietatea termenilor.
Denunţul calomnios se înscrie la categoria infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei. Iar, potrivit Codului Penal, învinuirea mincinoasă făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o anume persoană, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Mai mult, arată legea, producerea ori ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
