Conducerea PSD va discuta luni, în Biroul Permanent, despre cazul vicepremierului Sevil Shhaideh şi al ministrului delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, a afirmat, preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău. Acesta a mai spus că Shhaideh şi Plumb sunt „doi miniştri foarte buni, cu experienţă vastă”, declarându-se convins că actele normative vizate de ancheta DNA au fost „întocmite corect”, potrivit news.ro.
Niculae Bădălău a mai afirmat că „privim cu îngrijorare. Luni vom avea o discuţie la partid, în cadrul Biroului Permanent, în care vom analiza cu atenţie absolut toate datele”.
Liderul PSD a mai spus că şi vicepremierul Sevil Shhaideh, şi ministrul Rovana Plumb sunt „nişte oameni, nişte miniştri extrem de serioşi, cu putere de muncă şi care au făcut extrem de multe lucruri bune”.
Totodată, întrebat dacă s-ar impune demisia celor doi miniştri, Bădălău a spus că decizia este una politică şi se va lua în cadrul Biroului Permanent. „Vom avea toate datele, deocamdată n-avem toate datele şi în urma unei discuţii, pentru că suntem un partid democratic, vom lua decizia”.
