Euro se vinde şi cu peste 4,75 lei la cele mai mari bănci din România, după ce Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, vineri, un curs de 4,6782 lei/euro, un nou nivel record.
BNR a anunţat, vineri, un curs de referinţă de 4,6782 lei/euro, o creştere de 0,04% faţă de pragul atins joi, un nou nivel record.
La cele mai mari bănci comerciale din România, euro se vinde, vineri, şi cu peste 4,75 lei, anunță News.ro.
Astfel, Banca Comercială Română (BCR) vinde euro cu 4,7510 lei.
BRD, parte din grupul francez SocGen, vinde un euro cu 4,7520 lei.
Banca Transilvania afişează un curs valutar de 4,7300 lei/euro.
