Gabriela Firea, fostul primar general al Capitalei, a vorbit la Sinteza Zilei despre proiectul pentru acordarea unor sume de bani donatorilor de plasmă, care a fost anulat de Nicușor Dan, imediat după ce a ajuns la conducerea Primăriei Capitalei.
Mai mult decât atât, după sistarea acestui proiect, nimeni nu a mai donat plasmă.
”Ne-am implicat fără să dorim să obținem ceva în schimb, pentru că suntem într-o criză mondială și doar o persoană cinică s-ar putea gândi la un profit de imagine sau de altă natură. Tocmai când am auzit despre aceste aparate care ar putea fi donate, era un număr, puteau fi și mai multe, numărul putea fi suplimentat, ne-am gândit să încercăm să-i convingem pe cei care s-au vindecat de COVID și sunt într-o stare de sănătate bună, din București bineînțeles, să facă o donație, în sensul de a merge ori la Institutul de Hematologie, ori noi ne gândeam să găzduim la Spitalul Colentina aceste aparate, pentru că puteam să avem personal calificat.
Din păcate, știți și dumneavoastră, că și anul trecut persoanele care ieșeau din infecția cu SARS-coV-2 erau slăbite, erau mai speriate, acum s-a mai obișnuit toată lumea cu boala și nu erau foarte deschise la ideea de a face o donație de plasmă. Și atunci, am luat modelul european, pentru că Legislația europeană, și în materie de donare, s-a schimbat în această pandemie, nu mai există acele reguli stricte că donarea de organe, inclusiv de sânge sau/și plasmă trebuie să fie cu titlu gratuit, și se oferă anumite stimulente, în sensul unor tichete de masă sau tichete cadou.
Noi ne-am gândit la 1.000 de euro, echivalent în lei, pentru ca persoana respectivă care donează plasmă, practic este o transfuzie de sânge din care se selectează plasma imună, să poată să-și cumpere alimentele necesare pentru revenirea la un tonus normal, medicamentele de care are nevoie.
În Consiliul General, USR nu a votat proiectul. Mai mult decât atât, ne-au amenințat cu plângeri penale pentru că încălcăm Legislația națională pentru donatori. Noi suntem într-o situație de excepție și trebuie să salvăm vieți. Germania, Franța și-au modificat legislația în materie de donare, tocmai pentru a-i stimula pe donatori să vină la aceste centre și să beneficieze și de aceste tichete de masă. Nu înțeleg de ce noi avem atât de multe opreliști de a salva vieți.
(…) Puteam să avem și noi în țară o cantitate suficientă, pentru că am înțeles de la medici că plasma care poate fi recoltată de la un pacient vindecat și care a dezvoltat anticorpi poate să salveze alte 5-6 persoane.”, a declarat Gabriela Firea, într-o intervenție telefonică la antena3.ro.
