Skip to content
Politică

Baronul de Prahova face sluj în faţa lui Oprea?

Baronul de Prahova face sluj în faţa lui Gabriel Oprea, preşedintele UNPR, a cărui principală lozincă este „interesul naţional”? Declaraţia uluitoare a lui Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova.

Cosma, implicat în două dosare penale, a declarat, recent, că „trebuie să transmitem ştafeta noilor generaţii care au interesul familial şi de grup la fel de dezvoltat precum interesul naţional”, potrivit antena3.ro.

Totodată, Mircea Cosma a calificat drept “bârfe” acuzaţiile procurorilor la adresa lui şi a cerut ca în funcţii să fie aleşi membri de partid care îşi plătesc cu sfinţenie cotizaţiile.

Amintim că, în aprilie 2014, Mircea Cosma a fost trimis în judecată într-un dosar de corupţie. În aceasta cauză, DNA Ploieşti l-a deferit justitiei şi pe fiul său, deputatul PSD Vlad Cosma. Anchetatorii îl acuză pe Mircea Cosma de luare de mită şi abuz în serviciu. Numele lui Mircea Cosma a mai apărut într-un dosar anul acesta. În februarie, procurorii ploieşteni au început urmarirea penală faţă de Cosma într-un nou dosar, în care acuzat de sprijinirea unui grup infracţional organizat şi trafic de influenţă. Procurorii au dispus atunci în această speţă control judiciar faţă de Mircea Cosma şi interdicţia de a-şi exercita funcţia de preşedinte al CJ Prahova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *