Skip to content
Politică

Băsescu are soluția la criza guvernamentală din Republica Moldova

Fostul președinte al Românei a comentat printr-o postare pe pagina de Facebook, criza guvernamentală din Republica Moldova, considerînd că o guvernare Sturza „ar fi fost o soluție acceptabilă pentru țară”, dar analizâd totodată ce opțiuni ar mai avea țara în contextul complicat în care se află.

De asemenea, președintele partidului Mișcarea Populară și-a motivat interesul pentru evenimentele de pe scena politică din Republica Moldova spunând că „ dincolo de motivaţia istorică şi culturală, nu vrem la frontiera de Est un guvern susceptibil a fi controlat de Moscova”.

Citește și: Se adânceşte criza politică din Republica Moldova. Ce s-a întâmplat cu votul pentru Guvern

Miopia politicienilor moldoveni
Guvernul Sturza ar fi fost indiscutabil o soluţie acceptabilă pentru ţară, pentru cetăţenii Republicii Moldova şi pentru Bruxelles.
N-a fost să fie, pentru că liderii partidelor autointitulaţi a fi proeuropeni şi-au dat din nou în petec probînd că nu au nimic comun nici cu proeuropenismul şi nici cu interesele ţării lor. Îi mînă doar interesele şi ambiţiile personale sau cel mult interesele de partid, dar de prea puţine ori interesul naţional.
Pentru a-l aduce la putere pe sforarul care tinde să confişte statul, Plahotniuc, ei au sacrificat fără ezitare aspiraţiile democratice ale propriului lor electorat şi ce-i mai grav, au sacrificat aspiraţiile generaţiei tinere.
După încercarea eşuată în parlament de a forma un guvern acceptabil, Preşedintele Nicolae Timofti este într-o situaţie extrem de dificilă: ori cedează în favoarea intereselor mărunte ale liderilor proeuropeni şi-l desemnează pe Plahotniuc să formeze guvernul, ori joacă pe cartea europeană şi desemnează un premier, din aceeaşi majoritate parlamentară, dar “curat” şi acceptat ca partener european. Sper că va reuşi prin negociere să treacă peste constrîngerile generate de deciziile Curţii Constituţionale.
PS – De ce ne interesează R.Moldova? Pentru că, dincolo de motivaţia istorică şi culturală, nu vrem la frontiera de Est un guvern susceptibil a fi controlat de Moscova”, scrie Traian Băsescu.

1 comentariu la “Băsescu are soluția la criza guvernamentală din Republica Moldova

  1. … Sper că va reuşi prin negociere să treacă peste constrîngerile generate de deciziile Curţii Constituţionale …
    Nu va suna cunoscut acest fragment de aberatie ??? Face parte din gandirea ticaloasa si antidemocratica a unui personaj de trista amintire, fost sef de stat cum ii placea lui sa-si spuna singur, care chiar a aplicat asta intr-o tara europeana, pe numele ei Romania !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *