Fiica fostului președinte Traian Băsescu, Elena, a născut luni dimineață pentru a treia oară. Data nașterii era însă programată și a fost dezvăluită de senatorul PMP în urmă cu câteva zile.
Este primul copil al cuplului Eba – Cătălin Tomata, iar Sofia Anais și Traian sunt din căsătoria anterioară, cu Bogdan Ionescu. Fiica lui Băsescu a adus pe lume prin cezariană o fetiță, conform spynews.ro.
Planul fetei liderului Partidului Mișcarea Populară de a naște pe 4 iunie a fost dezvăluit chiar de către Traian Băsescu: „Nu am întrebat-o dacă pot să spun public, dar o să spun, se pare că pe data de 4 pentru că aia mică nu a venit în poziţie să iasă. Ceilalţi doi au venit prematur, şi Traian şi Sofia, asta mică e decisă să stea până în utlima zi. Abia o aşteaptă (Traian şi Sofia – n.r.). Ei cred că vine unul care se va juca direct cu ei, nu unul care plânge până se joacă cu ei”.
