Skip to content
Politică

Băsescu îi acuză pe Dragnea şi Tăriceanu că duc un război pentru a pune sub control politic justiţia

Fostul preşedinte Traian Băsescu îi acuză pe Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, într-o postare pe Facebook, că duc un război pentru a pune sub control politic justiţia.

De mai bine de doi ani, subiectul care domină dezbaterea publică în România este justiţia. Alianţa PSD – ALDE atacă zilnic justiţia sub sloganul „justiţie până la capăt”. Este un slogan la adăpostul căruia Dragnea şi Tăriceanu duc un adevărat război pentru a pune sub control politic justiţia. Cei doi lideri ai puterii au în vedere şi salvarea selectivă a propriei clientele de partid. Extrem de preţioase în această bătălie sunt protocoalele SRI cu justiţia şi exemplele credibile şi tot mai multe de erori şi abuzuri ale unor procurori şi judecători, apărute în spaţiul public„, spune Traian Băsescu.

Potrivit fostului preşedinte, de cealaltă parte, partidele de opoziţie şi protestatarii  „nu contenesc în a se opune vehement” oricăror modificări a legilor justiţiei.

Pentru ei, justiţia este perfectă şi nimic nu trebuie schimbat, chiar dacă sunt zeci de decizii ale CCR care obligă la modificarea unor articole din CP şi CPP şi două directive ale UE cu privire la prezumţia de nevinovăţie, respectiv confiscarea extinsă, care trebuiau introduse în Coduri încă de anul trecut. La rându-i, justiţia, prin diverşi procurori, judecători şi asociaţii ale magistraţilor, având ca lideri pe Augustin Lazăr, dar şi membri ai CSM, a intrat şi ea pe câmpul de bătălie, uneori din dorinţa de a-şi acoperi propriile păcate, alteori pentru a-şi creşte sau pentru a-şi prezerva puterea şi influenţa în relaţia cu politicul. Din păcate, de prea puţine ori, magistraţii s-au implicat constructiv şi fără aroganţă în a sprijini necesarele corecţii vizând legile justiţiei sau modificarea codurilor penale„, a mai scris Traian Băsescu.

El afirmă că în urma acestui fapt România a devenit un subiect de dezbateri şi critici severe: „Fără scrupule, politicieni şi magistraţi, bine susţinuţi de ONG-uri prietene, au dezinformat tot ce putea fi dezinformat: ambasade, Comisie Europeană, grupuri politice din Parlamentul European, Comisia de la Veneţia etc., fiecare parte prezentând deformat motivele disputei despre justiţie. Şi, uite aşa, România s-a trezit subiect de dezbatere şi critici severe în Parlamentul European, la Comisia Europeană sau la Bucureşti prin poziţiile publice ale ambasadelor occidentale”.

Fostul şef al statului ar fi vrut ca toate cele trei părţi să se aşeze la discuţii  pentru a stabili erorile.

N-a fost să fie aşa datorită luptei crâncene pentru putere, a obtuzităţii şi a calităţii proaste a oamenilor responsabili din politică şi din justiţie, iar rezultatele au fost pe măsură. Ca o dovadă că ţara a fost „bine servită” de cele trei tabere beligerante, concluziile conflictului sunt următoarele: 1. Se menţine MCV-ul pentru România. 2. România nu intră în Spaţiul Schengen. 3. Românii au tot mai puţină încredere în justiţie. Iar dacă cele trei tabere vor să obţină „succes deplin”, soluţia este să continue a-şi trâmbiţa dezinformările în exterior şi la ambasade. Nu mai este mult şi vor „reuşi” activarea Articolului 7 din Tratatul de la Lisabona. Ăsta da succes. Am înfrânt !„, concluzionează  Traian Băsescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *