Fostul președinte Traian Băsescu, a revenit, miercuri seară pe pagina sa de Facebook, cu o postare în care ia în discuție modul în care sunt respectate drepturile fundamentale ale omului în Româniaîn contextul luptei anticorupție.
Într-o postare intitulată „Vocile Securității”, Băsescu opinează că deși în cei 10 ani de mandat ai săi nu a reușit să transmită cât de importantă este respectarea drepturilor fundamentale garantate de Constitutie, de acum înainte va arăta că „se poate combate corupţia eficient şi mult mai credibil, simultan cu respectarea drepturilor fundamentale înscrise în Constituţie”.
Totodată, Băsescu i-a criticat pe luptătorii fățiși „trțmbițași”, foste „voci ale securității” care
Redăm mai jos postarea fostului șef al statului:
„Vocile Securităţii
Imediat ce îndrăzneşti a vorbi de drepturile fundamentale garantate de Constituţie, un cor de trîmbiţaşi, răspîndit în tot spectrul media, te etichetează ca fiind frate cu corupţii.
Trîmbiţaşii, unii aflaţi în serviciu ordonat, alţii pur şi simplu din prostie entuziastă, consideră că respectarea drepturilor fundamentale este un lux.
Voi fi întotdeauna un adept al statului puternic, capabil să facă faţă oricăror ameninţări fie că este vorba despre terorism, corupţie, crimă organizată, iar consolidarea justiţiei a fost o prioritate a mandatelor mele.
Trebuie să-mi recunosc însă şi greşeala de a nu fi vorbit aproape deloc în cei 10 ani de mandat despre nevoia respectării drepturilor fundamentale garantate de Constituţie. În condiţiile în care Constituţia a fost cartea mea de căpătâi.
O voi face de acum înainte, fără a fi un adversar al instituţiilor statului care aplică legea şi fără a susţine că măcar un vinovat trebuie să scape nepedepsit.
Consider incorecte spectacolele care umilesc oamenii înainte ca aceştia să fie condamnaţi, sunt incorecte scurgerile controlate de documente din dosarele procurorilor avînd ca scop punerea acuzatului în situaţia de vinovat înainte ca acesta să fie judecat şi condamnat, sunt incorecte demolările deliberate de credibilitate ale unor instituţii fundamentale. Nu acestea sunt soluţiile într-un stat de drept.
Acum zece ani cînd eu declaram corupţia ameninţare la siguranţa naţională şi treceam la un proces de consolidare a instituţiilor, partidele şi trîmbiţaşii din presă mă acuzau că sunt dictator, drept pentru care am avut parte de două suspendări. După zece ani, suspendacii sunt cu anticorupţia în gură, ce-i drept nesincer, uitînd cîtă energie au consumat pentru a îngenunchea statul de drept.
Astăzi eu susţin că se poate combate corupţia eficient şi mult mai credibil, simultan cu respectarea drepturilor fundamentale înscrise în Constituţie. Oare va dura tot 10 ani pînă cînd partidele şi trîmbiţaşii din presă vor recunoaşte acest lucru?”, a scris Traian Băsescu, miercuri seară, pe rețeaua de socializare.

Dragi romani!
Fara indoiala ca cei ce nu accepta inlocuirea actualului juramant ritualic, care este unul „mort”, cu juramantul implicativ, care este unul „viu” si cu actiune imediata si perpetua (24 de ore din 24) asupra psihicului deponentului, sunt ori IDIOTI care nu inteleg, ori TICALOSI pe care ii sperie o asemenea perspectiva!
„Rocada” intre aceste juraminte, ar elimina haosul, suspiciunea si neincrederea din societatea romaneasca si ar revigora fibra morala si vointa romanilor!
De ce? Pentru ca orice roman care intelege ca el nu si-ar putea incalca juramantul implicativ, nu i-ar mai putea suspecta pe ceilalti de ticalosiii, intronandu-se increderea in relatiile din societate!
Daca cineva considera ca pot exista si alte motive pentru care unii nu accepta „rocada” intre cele doua juraminte, sa le prezinte pentru a fi cunoscute si analizate!
Textul juramantului implicativ (juramantul „viu”) poate fi citit in „APELUL fostului detinut politic Dumitru Rizoaica, pentru De-mafiotizarea vietii politice din Romania”, postat in Grupul public „Alianta Anti-Mafia”, de pe Facebook, sau pe blogspotul „Dreptate pentru toti”!