Skip to content
Politică

Băsescu tună și fulgeră. Propune arestarea lui Kovesi și a lui Coldea

jurnalistii.ro

Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat, joi, la România TV, că, dacă afirmaţiile lui Sebastian Ghiţă legate de întâlnirile dintre generalul SRI Florian Coldea şi actualul procuror-şef al DNA, Codruţa Kovesi sunt adevărate, procurorul general ar trebui ”să îi ia pe toţi în seara asta” preventiv, ca să nu poată schimba informaţii între ei.

„Aflu şi eu din ce spune Ghiţă că se întâlnea de două ori pe săptămână cu Kovesi. Păi eu m-am întânit cu Kovesi, cred, în cele două mandate de procuror general şi unul de procuror şef DNA, de şase ori (…) şi aflu că Ghiţă se întâlnea de două ori pe săptămână cu Kovesi. Unde participa şi Coldea şi mai venea şi şeful staţiei CIA”, a declarat Traian Băsescu, conform news.ro.

El a apreciat că, dacă afirmaţiile lui Sebastian Ghiţă se dovedesc adevărate, s-ar impune arestarea preventivă a Codruţei Kovesi şi a lui Florian Coldea, iar cel care poate dispune acest lucru este procurorul general.

”Fraţilor, nu avem un procuror general să îi ia pe toţi în noaptea asta? Preventiv, că să nu schimbe informaţii între ei dacă vreţi. Aşa cum procedează ei, când îşi aduce aminte câte un delator de ce a fost acum 10 ani şi îl arestează preventiv sau aşa cum i-a făcut lui Udrea. Pe denunţuri de acum şase ani i-au cerut patru arestări într-o zi. De ce nu ar fi şi ei arestaţi preventiv, după declaraţiile lui Ghiţă?, a spus Băsescu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *