Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit luni, la B1 Tv, despre ce s-a întâmplat în societatea românească în anul care a trecut de la tragedia din cubul Colectiv.
Băsescu a reamintit o parte dintre renvendicările tienrilor care au ieșit în stradă la câteva zile după incendiul din clubul bucureștean, subliniind că acestea au fost ignorate de politicieni.
”A fost un set de revendicări ale tinerilor frumoși și liberi care au ieșit în stradă timp de trei zile după Colectiv. Au cerut oamenii în stradă 300 de parlamentari. Au cerut oamenii în stradă, tot pentru reforma clasei politice, alegeri în două tururi, depolitizarea instuituțiilor, reforma sistemului de sănătate.
Acum, cu alegerile din decembrie, se putea face și referendumul de validare a noii Constituții, a Constituției reviziuite sau o lege electorală care să stabilească faptul că vor fi 100 de senatori și 200 de deptuați. I-ați auzit pe domnul Iohannis sau pe domnul Cioloș, care a venit pe cererile acestor oameni, măcar o dată luând în seamă această revendicare? I-ați auzit vreodată spunând PNL-ului și PSD-ului să facem alegeri locale din două tururi?”, a atras atenția fostul președinte.
(Protestatarii – n.r.) ”au cerut reforma Sănătății. În Parlament, este o lege a Sănătății, făcută de comisia prezidențială făcută de domnul profesor Vlădescu, și când PMP a cerut punerea în dezbatere, Guvernul a dat aviz negativ să se discute acea lege. Deci, despre ce vorbim? Atâta fățărnicie nu am putut să văd. (…) Nu poți să elimini corupția cu un stat nereformat. Începi de la Parlament, îi faci 300. Nu își vor mai permite partidele să trimită un număr mare de oameni dintre care unii buni și alții rude”, a mai spus Traian Băsescu, la b1.ro.
