Citiți în cele ce urmează despre bătaia de joc suferită de către CFR-iștii brașoveni. S-a lăsat cu plângere penală.
Ceferiștii din Sindicatul CTF Sibiu acuză Sucursala Regională CF Brașov că le-au trimis salopete de lucru second-hand, marcate cu sigla Mercedes Benz.
„Ţinând cont de condiţiile de muncă de la CFR SA, lucrătorii au nevoie de echipament de protecţie. Echipament de protecţie de calitate, nu cârpe, nu bocanci care iau apă şi li se dezlipeşte talpa”, susțin sindicaliștii.
Contactat miercuri de Turnul Sfatului, liderul de sindicat al CTF Brașov, Georgel Petrache, a confirmat situația. „Am solicitat salopete de lucru, ni s-a transmis o mostră și totul era în regulă. Doar că atunci când a venit coletul cu întreaga cantitate, am văzut că nu pot fi folosite. Au acoperit sigla Mercedes Benz cu o pânză, să nu se vadă că sunt second-hand. Am solicitat să se reglementeze această situație, pentru că este o bătaie de joc”, spune liderul de sindicat.
Echipamentul de lucru a fost achiziționat de Sucursala Regională CF Brașov de la societatea SC Hydro Energo Invest SRL București la prețul de 52,33 lei + TVA – bucata, fiind achizționate 1.663 de salopete. „Deși contactată pentru schimbarea echipamentului primit în 29 decembrie, firma SC Hydro Energo Invest SRL nu a dat încă semne de viaţă. Contactaţi de reprezentanţii Secţiei L4 Sibiu au promis ca vor schimba echipamentul. A trecut o săptămână şi… nimic”, susțin sindicaliștii.
Contactați pentru a expune un punct de vedere societatea CFR a transmis că problema ține de Regionala Brașov, urmând ca aceștia să-și prezinte opinia.
Joi, tot Turnul Sfatului a scris că Sucursala Regională CF Brașov a anunțat că a depus plângere penală împotriva societății care a furnizat salopete second-hand ceferiștilor din Sibiu.
