Skip to content
Societate

Bebeluș de 11 luni, răpus de gripă. Numărul deceselor a ajuns la 6

Bebelus womensenews.org

Un bebeluş de 11 luni a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, din cauza gripei, la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală.

Numărul deceselor din cauza gripei a ajuns la şase în acest sezon.

Pe 8 ianuarie, bebeluşul în vârstă de 11 luni a fost adus la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Grigore Alexandrescu” din Capitală în stare generală extrem de gravă, cu insuficienţă respiratorie acută, informează Antena3.ro.

Medicii l-au testat şi i-au pus diagnosticul de gripă tip A chiar din Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului. Bebeluşul a fost internat atunci în Secţia de Terapie Intensivă, fiind intubat.

Copilul nu a răspuns tratamentului, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică, adică după patru zile de la internare, medicii au declarat decesul, în urma unui stop neresuscitabil.

Este al şaselea deces din cauza gripei în acest sezon.

Celelate cinci victime sunt din Mureş (2), Galaţi (2) şi Arad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *