Perechea Irina-Camelia Begu/Raluca Olaru, cap de serie numărul 1, s-a calificat, vineri, în finala probei de dublu din cadrul turneului de la Taşkent, cu premii totale de 250.000 de dolari.
Begu şi Olaru au învins în semifinale echipa din Rusia Margarita Gasparian/Anastasia Potapova, scor 4-6, 6-2, 10-6, scrie news.ro.
În finală, cele două românce vor întâlni cuplul Olga Danilovic/Tamara Zidansek (Serbia/Slovenia).
Perechea care va câştiga turneul va obţine 12.300 de dolari şi 280 de puncte, iar învinsele din finală vor fi recompensate cu 6.400 de dolari şi 180 de puncte.
