Skip to content
Internațional

Benjamin Netanyahu a primit a doua doză de vaccin împotriva Covid-19

Twitter

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a primit, sâmbătă, a doua doză a vaccinului împotriva coronavirusului. Lui Netanyahu i s-a administrat prima doză la 19 decembrie.

Vaccinul administrat lui Netanyahu este cel BioNTech/Pfizer. “Am ajuns la un acord cu Pfizer pentru alte transporturi mari de vaccinuri pentru Israel, ceea ce ne va permite să îi vaccinăm pe toţi cetăţenii israelieni până la jumătatea lunii martie. Am intrat în perioada corona împreună şi vom fi primii din lume şi vom ieşi din asta mai puternici ca oricând”, a anunţat premierul.

Potrivit The Jerusalem Post, alături de Netanyahu a primit a doua doză de vaccin anti-Covid-19 şi ministrul Sănătăţii, Yuli Edelstein, la Centrul Medical Sheba din Ramat Gan.

Ministerul Sănătății trebuie să publice noua listă de vaccinări prioritare. Săptămâna trecută, guvernul a confirmat că profesorii vor fi următorii care vor primi primele doze de vaccin. Apoi, se așteaptă ca persoanele cu vârsta de peste 50 de ani să fie vaccinate. Oficialii din Ministerul Sănătății au spus că, odată cu administrarea noilor doze, israelienii sănătoși și tineri ar trebui să poată primi vaccinurile în următoarele două sau trei săptămâni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *