Fostul judecător al CCR Tudorel Toader, numit ministru al Justiţiei, a mers, luni, la minister, pentru a prelua mandatul de la Ana Birchall, cea care a deţinut ca interimar funcţia.
Birchall a afirmat că prioritar, în timpul mandatului său, a fost să asigure buna funcționare a activității curente a Ministerului Justiției și a Guvernului.
Referitor la Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), fostul ministru intermiar al Justiției a afirmat că lucrurile ”vor merge foarte bine” atât timp cât avem 12 recomandări clare, ”care să nu mai lase loc la interpretări”.
”Am avut discuții tehnice, am discutat ce s-a predat în aceste săptămâni. Cred că i-am lăsat o moștenire bună. Dacă a fost o perioadă în care afacerile europene se îmbinau atât de bine cu partea de Fustiție a fost în această perioadă. Prioritar pentru mine a fost să asigur buna funcționare a Guvernului”, a declarat Birchall, potrivit agerpres.ro.
