Skip to content
Politică

Biroul Politic Central se reuneşte din nou. Soarta ALDE decisă mâine

adevaeul.ro

Conducerea ALDE se reuneşte din nou duminică  într-o şedinţă a Biroului Politic Central, decizia a venit din cauza divergenţelor dintre cei doi copreşedinţi, Călin Popescu-Tăriceanu și Daniel Constantin, dar și după ce un vicepreședinte al partidului a solicitat public retragerea sprijinului politic pentru actualul vicepremier al ALDE.

Episodul de duminca trecută în care Daniel Constantin a părăsit întâlnirea Delegației Permanente a partidului, căreia i-a contestat validitatea și a spus că sunt nemulțumiri în interiorul ALDE cu privire la modul în care se iau deciziile, a rămas în mintea tuturor.

„Au fost foarte mulți colegi din teritoriu și sunt în continuare foarte nemulțumiți vizavi de modalitatea în care se iau decizii. Cu alte cuvinte nu au participat la decizie. Chiar dacă există formal o comisie de fuziune aceasta s-a întrunit foarte rar și deciziile au fost luate oarecum unilateral (…) în ALDE, care au, în momentul în care suntem parteneri ai coaliției de guvernare, repercusiuni în ceea ce privește coaliția de guvernare, guvernarea și asupra cetățenilor. (…) Este o miză de putere, de control, o miză pe care probabil domnul Tăriceanu o are de a deține controlul total și, în cel mai scurt timp, miza mea, dacă mă întrebați, este aceea de onoare”, a spus atunci Constantin.

Ulterior, Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat că declarațiile politice ale lui Daniel Constantin îl pun „serios pe gânduri:„Părerea mea este că, în momentul de față, cred că asta încearcă (să fie exclus din partid — n.r.). Cred că, statutar, Delegația Permanentă nu o poate face, dar o poate face Congresul. Eu nu țin cu tot dinadinsul să ajungem în stadiul acesta, însă declarațiile politice pe care le face mă pun serios pe gânduri, pentru că ceea ce observ este că nu e o problemă numai de orgoliu”, a susținut Tăriceanu..

Președintele PSD, Liviu Dragnea, care a  discuțat  marți cu ambii copreședinți ALDE,  i-a rugat pe cei doi ca până la sfârșitul săptămânii să încerce să ajungă la un numitor comun, potrivit realitatea.net

„Am discutat și cu domnul Daniel Constantin și cu domnul Călin Popescu-Tăriceanu, le-am prezentat dorința mea și dorința noastră ca în ALDE situația să fie stabilă și calmă, noi fiind același partener serios de ani de zile, negenerând tulburări în rândul vreunui partid cu care noi am fost aliați. Mi-am exprimat speranța că se vor înțelege. Nu-mi permit eu să le spun unuia sau altuia ce să facă, dar, în același timp, i-am rugat ca până la sfârșitul săptămânii să încerce să găsească o soluție sau o decizie, într-un for statutar al partidului, de care să aflăm și noi, să înțelegem cam care este calea de urmat în ALDE sau ce se intenționează, ce plan există acolo.”

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *