Copreședintele Partidului Național Liberal Vasile Blaga a ținut un discurs în cadrul Consiliului Național al PNL, vorbind printre altele și despre poziționarea partidului în anul electoral 2016.
Astfel, liberalul a avertizat că „nimeni dintre cei care vor pierde alegerile la ei acasă nu va fi în conducerea marelui Partid Național Liberal”
„Am pus multă energie, muncă, speranță și suflet la construcția acestui partid, alături de voi toți.
Și tocmai de aceea mă voi strădui cu toată convingerea, împreună cu voi, ca partidul nostru să meargă, acum și pe viitor, pe calea echilibrului, a drumului corect față de exigențele românilor, a respectului față de competențe, realizări și spirit de echipă.
Doar așa vom fi victorioși la localele și generalele din 2016 !
Realizările din anul electoral viitor ale PNL vor reprezenta suma realizărilor organizațiilor județene și locale. De aceea, nimeni dintre cei care vor pierde alegerile la ei acasă nu va fi în conducerea marelui Partid Național Liberal”, a declarat Vasile Blaga în discursul de vineri, de la Consiliul Național al PNL.
