Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, vineri seară, că nu este de acord cu Legea privind pensiile speciale pentru aleşii locali, susţinând că aceasta reprezintă ”un demers populist” al lui Liviu Dragnea ”de a-şi mai fenta încă o data colegii”.
“Este un demers populist al lui Dragnea, ca să îşi amăgească primarii. Dumneavoastră ştiţi foarte bine că prima lege a fost declarată în integralitate neconstituţională pe două teme mari. Prima dată, Guvernul a spus indicaţi sursa. Să spunem că Guvernul zice că are bani, dar apare a doua temă importantă: a spus Curtea nu puteţi face partajări între diferitele categorii de aleşi. Dacă în primul caz discutăm de câteva zeci de mii, 16-18.000 de foşti şi actuali primari, în a doua categorie sunt sute de mii de oameni – consilieri locali şi judeţeni. În jur de 43 – 44.000 sunt aleşi în fiecare an. Hai, că se mai şi schimbă din când în când. Deci din acest punct de vedere nu se va aplica niciodată. Va avea aceeaşi soartă, doar că este un demers populist al lui Dragnea, de a-şi mai fenta încă o data colegii: Ia uite domnule, eu ma zbat pentru voi, dar, vedeţi, nu vrea Curtea Constituţională şi Guvernul”, a afirmat Vasile Blaga.
Întrebat dacă este normal ca parlamentarii să aibă pensii speciale, Blaga a răspuns: ”Nu este deloc normal, este în aceeaşi situaţie. Nu este normal să aibă nimeni, să ne înţelegem bine. Noi nu suntem de acord cu pensii speciale decât pentru structurile de forţă şi pentru armată. Aşa cum este în toată Europa cu excepţia Olandei”, conform news.ro.
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a spus că este păcat că PSD manipulează primarii printr-o asemenea lege în pragul alegerilor locale.
“Este mare păcat că un partid politic decide să manipuleze printr-o asemenea lege aleşii în prag de alegeri locale. Pentru că dacă întrebaţi pe oricine dintre parlamentarii PSD o să vă spună ceea ce ne spun şi nouă pe culoare: că este neconstituţional proiectul, ştim, dar ce contează, este bine să ne capacităm aleşii în alegerile locale. Eu şi copreşedintele Vasile Blaga să ştiţi că nu o să-i minţim mâine, la Ligă, (n.r., Liga Aleşilor Locali). E firesc să le spui că nu are nicio şansă să treacă acest proiect de Curtea Constituţională. Nu vrem să-i manipulăm în niciun fel sau să le vindem gogoşi, aşa cum face Dragnea”, a afirmat Gorghiu.
Ea a mai spus că, în schimb, este nevoie de o salarizare la standarde corecte pentru întreaga administraţie şi că a fost discutat acest subiect cu premierul.
“În schimb o să discutăm despre lucrul care se poate face pentru ei şi s-a discutat cu prim-ministrul. Vorbim de salarizarea cât se poate de civilizată, la standarde corecte, pentru întreaga administraţie. Pentru că în momentul în care gândeşti un sistem de salarizare corect pentru administraţie, asiguri şi stabilitatea acestei administraţii, diminuezi şi gradul de corupţie din administraţie şi ai la un moment dat şi pensii corespunzătoare salarizării crescute”, a spus Alina Gorghiu.
