Senatorul PNL Vasile Blaga a fost audiat, luni dimineață, la sediul central al DNA. Citiți mai jos ce a făcut parlamentarul în spatele ușilor închise ale Direcției Naționale Anticorupție.
Fostul copreședinte al PNL Vasile Blaga, care a fost citat să se prezinte, luni, la DNA Ploiești pentru a fi audiat de procurorii anticorupție, s-a prevalat de dreptul la tăcere, au declarat surse apropiate anchetei, citate de Agerpres.
Anterior, Blaga nu a dat declarații în speța în care este urmărit penal sub control judiciar pentru trafic de influență, cerând să studieze dosarul. În acest context, el s-a prezentat, luni, la DNA Ploiești, fiind citat pentru a fi audiat, însă din nou a refuzat să dea declarații, prevalându-se de dreptul la tăcere, au spus sursele citate.
De altfel, Vasile Blaga a părăsit sediul parchetului la mai puțin de o jumătate de oră de la momentul sosirii sale, el nedorind să facă niciun fel de comentarii asupra anchetei.
Blaga este acuzat de primirea în mod repetat, în perioada 2011 — 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 de euro, precum și de la Gheorghe Ștefan (fostul primar de Piatra-Neamț, zis Pinalti) a sumei de 500.000 de euro, bani despre a căror proveniență ar fi avut cunoștință.
