Într-un discurs înflăcărat al deputatei Maria Ciobanu, Andrei Năstase este prezentat ca un învingător a lui Al Capone de Grozești, un om care luptă, o persoană care nu s-a ascuns în tufișuri și a îndemnat la luptă și l-a învins pe Goliat.
”Stimată doamnă prim-ministru,
Stimați colegi și prieteni,
Oameni buni,
Sunt foarte rare momente în istoria unui națiuni când oamenii buni, drepți, cinstiți și curajoși se așează toți, cu încredere și speranță, în spatele dorinței legitime de libertate și de revigorare a conștiinței naționale.
Dragi prieteni, astăzi, aici, trăim cu toții un astfel de moment, așa cum am fost împreună în stradă, în toți anii în care am luptat pentru ceea ce ne aparține de drept. PENTRU REPUBLICA MOLDOVA!
Iar acest moment, care va marca definitiv viitorul Chișinăului și al Republicii Moldova atât de dragă noua trebuie, și știu sigur că va fi scris în cărțile de istorie ale pruncilor noștri. Pentru că începând de astăzi ne vom recupera, metru cu metru, pentru totdeauna, fiecare palmă de pământ din această țară. Orașele noastre, satele, raioanele și toată Republica Moldova trebuie să fie conduse de oameni drepți, corecți, cinstiți și curajoși. Acei oameni sunteți voi și mă înclin în fața voastră pentru tot ceea ce ați facut și veți face pentru viitorul liber și demn al copiilor noștri.
Primiți respectul meu pentru fiecare suferință și lacrimă vărsată și neștearsă încă în toți acești ani de luptă pentru libertate. Primiti respectul meu pentru gândurile, faptele, puterea și demnitatea voastră.
Vă iubesc și vă respect atât de mult, încat eu nu știu a vă spune, iar voi, credeți-mă pe cuvânt, nu puteți în nici un fel cuprinde”
