Skip to content
Coronavirus

BNR: Banii cash sunt cei mai periculoși când e vorba de răspândirea unei epidemii

Inquam Photos / Octav Ganea

Consilierul de strategie al guvernatorului Băncii Naționale a României, Adrian Vasilescu, spune că este o prostie ca oamenii să își facă provizii în eventualitatea izbucnirii unei epidemii de coronavirus și avertizează că banii cash sunt o metodă de transmitere a virusului.

E o prostie să faci provizii, dacă vine o molimă și dacă ar fi să se întindă, pe cât timp poți să faci provizii? Faci provizii pe trei săptămâni, pe patru săptămâni și mai departe?!”, a spus consilierul BNR.

Adrian Vasilescu spune că singura „provizie” pe care și-a făcut-o el în această perioadă a fost să renunțe la folosirea banilor cash. „O singură provizie am făcut: de card. Pentru că nu mai umblu cu bani în buzunar. Banii sunt cei mai periculoși, când e vorba de răspândirea unei epidemii”, a arătat Adrian Vasilescu, conform digi24.ro.

Banii sunt – la propriu –  murdari, a explicat consilierul BNR.

România are un avantaj din acest punct de vedere, pentru că avem bani din plastic și aceștia pot fi spălați, așa cum au procedat și autoritățile din China. „Banii de plastic au două caracteristici: în primul rând, sunt foarte greu de falsificat și pot fi spălați, la propriu”, a spus consilierul.

Întrebat unde se face această operațiune și dacă se face în România, Vasilescu a răspuns: „Păi se spală, cu săpun și cu apă”. Întrebat dacă aceasta este o operațiune pe care o poate face fiecare dintre noi, acasă, sau există un loc special, instituționalizat, el a precizat: „Nu există niciun loc”.

În schimb, la Banca Națională există un centru pe unde trece toată masa monetară din România în mod constant. „Există o mașină imensă, perfecționată, care face următoarele operațiuni – banii care vin seara la Banca Națională trec prin acest ‘purgatoriu’ și acolo se fac următoarele operațiuni: în primul rând, se caută banii falși, le-a găsit mașina (bancnotele – n.r.), le dă la o parte și au un drum sigur, către Poliție; în al doilea rând, bancnotele care se deteriorează, se rup, se scot și ele deoparte; și pe urmă se împart bancnotele pe categorii și intră în depozitele de bani. Dar nu se spală”, a explicat Adrian Vasilescu.

Ce te izbește în primul rând când intri în acea cameră este mirosul infernal, efectiv ca într-o groapă de gunoi. Învârtindu-se prin roțile acelei mașini, bancnotele degajă toate acele mirosuri, iar personalul care lucrează acolo este bine echipat și protejat, poartă măști de protecție și are un spor de toxicitate, pe bună dreptate, a confirmat Adrian Vasilescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *