Skip to content
Economie

BNR: Leul a crescut miercuri la 4,8401 unităţi pentru un euro; Dolarul a atins 4,1942 lei pe unitate, cel mai redus nivel după 24 iunie 2019

BNR Inquam Photos / Octav Ganea

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, miercuri, un curs de referinţă de 4,8401 lei pentru un euro, în scădere cu 0,03% faţă de nivelul de 4,8417 lei pentru un euro atins marţi. Dolarul a scăzut cu 0,89%, la 4,1942 lei pe unitate, cel mai redus nivel atins după 24 iunie 2019, când moneda americană a fost cotată la 4,1455 lei pe unitate.

Marţi, Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,8417 lei pentru un euro, în scădere cu 0,02% faţă de nivelul de 4,8427 lei pentru un euro atins luni. Dolarul a crescut cu 0,10%, la 4,2317 lei pe unitate.

Maximul istoric înregistrat de euro în raport cu leul, de 4,8448 lei/euro, a fost atins pe 17 martie 2020. Cursul mediu al BNR pentru euro aferent lunii iunie 2020 a fost de 4,8393 lei pe unitate.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a scăzut miercuri cu 0,89% la 4,1942 lei pe unitate, de la nivelul de 4,2317 lei pe unitate.

Pe 23 martie 2020, dolarul a atins un maxim istoric, de 4,5316 lei/dolar, potrivit News.ro.

Lira sterlină a scăzut miercuri cu 1,02%, la 5,3141 lei pe unitate, faţă de nivelul de 5,3686 lei pe unitate consemnat marţi.

Francul elveţian a coborât cu 0,4%, la 4,4909 lei pe unitate, faţă de nivelul atins marţi, de 4,5092 lei pe unitate.

Aurul a fost cotat la 250,2612 lei pentru un gram, în urcare faţă de preţul înregistrat marţi, de 248,0953 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *