Skip to content
Economie

BNR: Leul a scăzut miercuri la 4,8342 unităţi pentru un euro

BNR Inquam Photos / Octav Ganea

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, miercuri, un curs de referinţă de 4,8342 lei pentru un euro, în creştere cu 0,01% faţă de nivelul de 4,8335 lei pentru un euro atins marţi. Dolarul a scăzut cu 0,09%, la 4,1151 lei pe unitate, un nou minim după 17 ianuarie 2019, când a atins 4,1126 lei pe unitate.

Marţi, Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,8335 lei pentru un euro, în creştere cu 0,12% faţă de nivelul de 4,8276 lei pentru un euro atins luni. Dolarul a scăzut cu 0,15%, la 4,1189 lei pe unitate, cel mai redus nivel după 17 ianuarie 2019, când a atins 4,1126 lei pe unitate.

Maximul istoric înregistrat de euro în raport cu leul, de 4,8448 lei/euro, a fost atins pe 17 martie 2020. Cursul mediu al BNR pentru euro aferent lunii iunie 2020 a fost de 4,8393 lei pe unitate.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a scăzut miercuri cu 0,09% la 4,1151 lei pe unitate, de la nivelul de 4,1189 lei pe unitate înregistrat marţi.

Pe 23 martie 2020, dolarul a atins un maxim istoric, de 4,5316 lei/dolar.

Lira sterlină a urcat miercuri cu 0,57%, la 5,3361 lei pe unitate, faţă de nivelul de 5,3060 lei pe unitate consemnat marţi.

Francul elveţian a avansat cu 0,24%, la 4,4925 lei pe unitate, comparativ cu nivelul atins marţi, de 4,4819 lei pe unitate.

Aurul a fost cotat la 258,8486 lei pentru un gram, în creştere faţă de preţul înregistrat marţi, de 256,1546 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *