Primarul Iașului – l-am numit pe Mihai Chirica, unul dintre cei mai vocali contestatari ai lui Liviu Dragnea – susține, în exclusivitate pentru PSnews.ro, că, deși pacea dintre Gabriela Firea și șeful PSD este imposibilă, având în vedere gravitatea acuzațiilor proferate, cei doi ar putea ajunge, totuși, la o formă de coabitare în cadrul partidului celor trei trandafiri.
Vă prezentăm declarațiile lui Chirica.
O pace imposibilă
”Acuzațiile zilnice pe care Gabriela Firea le revarsă asupra lui Liviu Dragnea reprezintă cel mai puternic atac îndreptat, de-a lungul ultimilor doi ani, împotriva șefului PSD. Finalul acestui război nu este foarte greu de prevăzut, în condițiile în care pacea este total exclusă, având în vedere că s-au spus deja vorbe grele, s-au lansat acuzații de o gravitate extremă, acuzații peste care cei doi beligeranți nu mai pot trece, indiferent de natura negocierilor subterane. Însă, cred eu, este posibilă găsirea unei forme de coabitare: adică, Firea și Dragnea să se ‹iubească› unul pe celălalt în același mod PSD-ist pus în practică acum, până când, în funcție de viitoarele contexte politice, unul dintre ei va fi sacrificat.
Coabitare cu reglări de conturi
O astfel de coabitare veninoasă ar putea fi dusă până în buza alegerilor prezidențiale sau locale, în funcție de calculele ambelor tabere, sau până la prăbușirea lui Liviu Dragnea, în urma unei condamnări definitive la închisoare cu executare în dosarul angăjărilor fictive, speță în care este deja condamnat la trei ani și șase luni de pușcărie. Într-un astfel de moment, Gabriela Firea ar putea prelua șefia PSD, deși o serie de filiale fidele lui Dragnea au lansat deja atacuri dure la adresa ei, ceea ce înseamnă că, orișicum, la momentul respectiv va exista și o masă ostilă instigată împotriva primarului Capitalei.
Gogoașa remanierii
Cât despre mult fluturata remaniere a Cabinetului Dăncilă, eu nu cred în așa ceva. Atât timp cât Viorica Dăncilă rămâne premierul României, orice schimbarea guvernamentală benefică este de-a dreptul imposibilă. Ce așteptări poți avea de la niște personaje propulsate acolo de către dublul infractor condamnat Liviu Dragnea, tocmai pentru a-i asculta orbește ordinele? Dragnea și Dăncilă nu pot face nimic, dar absolut nimic pozitiv pentru români – dimpotrivă, au făcut și încă pot face mult, mult rău!”, a declarat Mihai Chirica, în exclusivitate pentru PSnews.ro.
