Zece angajaţi ai secţiei de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Brăila au fost confirmaţi cu infecţie cu coronavirus, Direcţia de Sănătate Publică declarând focar de boală.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean Brăila, au fost depistaţi pozitivi un medic, 5 asistente şi 4 infirmiere, scrie news.ro.
Toate cele 10 persoane care lucrează la ATI au fost trimise în izolare sau internate, după caz, iar secţia a fost dezinfectată, activitatea nefiind blocată.
Un asistent medical de la Spitalul Judeţean Brăila infectat cu SARS COV 2 a murit, fiind primul deces al unui cadru medical brăilean.
Cornel Istrate avea 51 de ani şi lucra ca asistent la Spitalul Judeţean Brăila, în secţia de Radiologie. El era internat la Terapie intensivă de caproximativ 2 săptămâni. Cadrul medical avea si unele comorbidităţi şi în pofida tuturor încercărilor medicilor, nu a putut fi salvat. Este primul cadru medical brăilean care moare din cauza infecţiei cu noul coronavirus.
”Ne am rugat pentru tine si am sperat că vei fi bine. Ai îngrijit pacienţi, ai iubit oamenii si ai fost dedicat meseriei, dar virusul SARS COV 2 a fost mai puternic şi tot efortul echipei medicale a fost în zadar„, este doar unul din numeroasele mesaje postate după moartea asistentului medical brăilean.
Conform ultimei raportări, la Brăila, de la debutul pandemiei au fost confirmatecu Covid 19 un număr de 3758 de persoane dintre care 164 au decedat.
La raportarea de joi au fost raportate 89 de noi cazuri de boală, dar şi 3 decese.
