Skip to content
Brașov Știri locale

Braşov: Comuna Sânpetru, unde incidenţa cazurilor de COVID-19 a ajuns la 7,58 la o mie de locuitori, intră în carantină începând de joi seara

Inquam Photos / Octav Ganea

Comuna Sânpetru din judeţul Braşov intră în carantină, începând de joi seara, până în 1 aprilie, după ce rata de infectare cu SARS-COV-2 a ajuns la 7,58 la o mie de locuitori, potrivit news.ro.

„Prin Ordinul nr. 6658/17.03.2021 al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat dr. Raed Arafat, se instituie carantina zonală pentru comuna Sânpetru, judeţul Braşov, începând cu data de 18.03.2021, orele 22:00, pentru o perioadă de 14 zile, până la data de 01.04.2021, orele 22:00”, a transmis, joi, Prefectura Braşov.

Ordinul a fost emis luând în considerare situaţia epidemiologică din comuna Sânpetru, judeţul Braşov, generată de coronavirusul SARS-CoV-2 şi ţinând cont de Hotărârea nr. 70/17.03.2021 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, emisă pe baza analizei de risc a Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Braşov nr. 2638/16.03.2021 şi a avizului Institutului Naţional de Sănătate Publică nr. INSP/CNSCBT 551/16.03.2021.

Direcţia de Sănătate Publică Braşov a propus Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Combatere a Bolilor carantinarea localităţii Sânpetru, după ce incidenţa cazurilor de COVID-19, în ultimele 14 zile, ajunsese la 7,58 de cazuri la o mie de locuitori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *