Braşovul a fost, în weekend, lider în clasamentul infectărilor nou-depistate. Potrivit Ancăi Bâtiu (foto), purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov, „se înregistrează multe focare de comunitate, dar sunt din rândul persoanelor aflate în izolare, ceea ce înseamnă că decizia izolării este una bună”.
Pe de altă parte, multe dintre cazurile noi provin din companii care au decis să îşi testeze angajaţii. „Oamenii se bucură că vor fi testaţi, dar pe urmă se supără când ies pozitiv şi trebuie să se interneze”, a spus Bâtiu.
În urma testărilor făcute de companii, una dintre fabricile din industria uşoară cu 150 – 200 de angajaţi a fost închisă după ce 12 persoane dintr-un schimb au fost depistate pozitiv la testul pentru COVID-19. „Erau oameni care ne spuneau că până acum nu credeau că există virusul”, a precizat sursa citată. Angajaţii au fost trimişi în izolare pentru 14 zile, iar fabrica urmează să fie igienizată.
Autorităţile medicale se aşteaptă ca numărul infectărilor să crească după ce Curtea Constituţională a decis că este neconstituţional să obligi bolnavii să stea în spital, în carantină sau în izolare. Până astăzi, la Braşov, au fost depistate 1.615 cazuri, înregistrându-se şi 78 de decese cauzate de COVID-19, scrie bzb.ro.
