Skip to content
Brașov Știri locale

Brașov: Preț mai mare pentru gunoi până în luna martie

bani Inquam Photos / Octav Ganea

După patru ore de discuții în plen, dar și în comisii, consilierii locali au votat tarifele propuse de Salco Serv, însă doar până la 1 martie, timp în care aceștia, în calitate de acționari unici să se caute soluții privind această situație.

În lipsa aprobării tarifelor de către Consiliul Local, pentru anul 2021, Salco Serv a anunțat că de astăzi nu va mai ridica gunoiul, lucru care s-a și întâmplat. În ultimele ședințe de consiliu convocate de consilierii locali la sfârșitul anului trecut nu s-a ajuns la niciun rezultat, drept pentru care Salco Serv a anunțat printr-un comunicat de presă, că în lipsa tarifelor aprobate, societatea nu va mi putea să ridice gunoiul din oraș. Pentru a se debloca această situație, astăzi, consilierii locali au fost convocați din nou în ședință de îndată, potrivit fagarasultau.ro.

După patru ore de discuții, nelipsind atacurile politice, dar și personale, și pentru a nu rămâne cu gunoiul neridicat, majoritatea consilierilor au decis totuși aprobarea tarifelor practicate de Salco Serv, inclusiv cel pentru persoanele fizice, de 14,5 lei, cu amendamentul ca acest tarif să fie reevaluat din luna martie, cu posibilitatea introducerii de reduceri pentru anumite categorii de persoane.

La acest tarif se mai adaugă și suma de 1,45 lei, drept cotă de dezvoltare, bani care vor fi folosiți exclusiv, potrivit conducerii societății pentru investițiile necesare, în concluzie,  cetățeanul va plăti în total 15,95 lei/ persoană/lună.

Momentan, avem aprobate tarifele, motiv pentru care totul va intra în normalitate și vom putea conform legii să prestăm în localitate serviciile pe care le prestam până acum.

Dacă luăm ca referință prețurile pe care celelalte companii de utilități, atât private, cât și publice, care efectuează salubritate, o să vedeți că prețurile noastre sunt sub prețurile din alte orașe și aici pot să dau exemplu Brașovul care este cel mai mare.“, ne-a spus Nicolae Bogdan, președintele CA al Salco Serv.

Potrivit conducerii Salco Serv, informația că Salco Serv a făcut foarte multe angajări este falsă. Sunt tot aceeași oameni, numai că legea nu le-a mai permis să lucreze cu zilierii, astfel aceștia au fost angajați.

Noi avem același număr de angajați de aproximativ 3 ani, de cât timp sunt în Consiliul de Administrație. Numărul nu a crescut în procent mai mare de 10-15%.

Ceea ce știu cetățenii sunt niște cifre din 2016, când compania folosea mulți zilieri.

Acum legea, nu mai permite acest lucru, motiv pentru care acei zilieri au apărut ca și angajați, dar efectiv numărul oamenilor care muncesc pentru companie nu s-a modificat începând cu 2017“, ne-a mai spus Nicolae Bogdan. 

Prețul tot mai mare pentru acest serviciu este rezultatul transportului gunoiului zilnic la rampa de gunoi de de la Brașov.

Continuarea pe fagarasultau.ro!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *